Formular de retur
Toate comenzile sunt expediate prin curier rapid, în mod normal, în 24 de ore de la primirea comenzii (de luni până vineri).*
Pentru comenzi cu valoarea minimă de 500 RON (inclusiv TVA) și sub 40 kg, livrarea se va face gratuit, indiferent de locație pe teritoriul României.
Pentru comenzi cu o valoare mai mică de 500 RON (TVA inclus), costul standard al expediției este de 28 RON (inclusiv TVA), indiferent de locație pe teritoriul României.
Pentru a afla informații despre livrarea unui colet prin curier rapid, vă rugăm să verificați dacă ați primit de la noi un e-mail referitor la starea comenzii și data acestuia. Dacă aceste informații au fost trimise, înseamnă că livrarea a plecat de la noi și orice detalii suplimentare se pot obține numai de la firma de curierat rapid GLS România, la numerele de telefon: 0269 501 900 sau prin aplicația Track & Trace.
Numărul comenzii poate fi găsit și în contul dumneavoastră de client, în secțiunea Istoric comenzi, la comanda pe care o așteptați.
Retur produse achiziționate online
Produsele achiziționate prin contract la distanță se pot returna conform O.U.G. 34/2014. Acestea pot fi returnate, cu toate accesoriile și consumabilele, și în aceeași stare în care au fost recepționate, împreună cu o adresă scrisă de denunțare a contractului, în termen de 14 zile de la primire, fără penalități și fără invocarea vreunui motiv.
Returnarea produselor se va face folosind același serviciu de transport cu care s-a efectuat expedierea sau prin livrare retur direct în showroom. Cheltuielile privind costurile de livrare și retur sunt suportate de consumator.
Potcontrol Instal va înapoia contravaloarea comenzii în cel mult 30 de zile de la data denunțării în scris a contractului. Dreptul de retragere nu se aplică în cazul persoanelor juridice.
Înainte de expirarea perioadei de retragere, clientul trebuie să ne informeze cu privire la decizia sa de retragere din contract. În acest scop, clientul poate alege una dintre următoarele opțiuni:
Utilizarea modelului de formular de retragere, prin completarea și trimiterea acestuia la sediul nostru din Făgăraș, str. George Coșbuc, nr. 59-59A, județ Brașov sau la adresa e-mail: office@potcontrol.ro.
Realizarea oricărei alte declarații neechivoce prin care își exprimă decizia de retragere din contract, urmând să primească confirmarea de primire a formularului de retragere.
Obligațiile ce revin clientului în cazul retragerii:
- După completarea formularului de retur, clientul va expedia produsul folosind același serviciu de transport cu care s-a făcut livrarea (clientul poate solicita trimiterea curierului GLS pentru ridicarea produsului) sau direct în magazin, împreună cu factura primită la data achiziționării produsului.
- Clientul este responsabil pentru diminuarea valorii produselor rezultată din manipularea acestora.
- Returul se face cu etichetele inițiale intacte, certificatul de garanție în original (dacă a fost emis de producător/distribuitor) și toate documentele cu care a fost livrat produsul.
- Produsul trebuie să fie în aceeași stare în care a fost livrat și însoțit de accesoriile/cadourile cu care a fost livrat.
- Dacă ați cumpărat mai multe produse de același tip și doriți să le returnați pe toate, asigurați-vă că doar unul a fost desigilat. Returul celorlalte produse se acceptă doar dacă sunt sigilate.
- Nu se acceptă produsele montate, folosite sau asupra cărora au fost efectuate intervenții neautorizate, cele care prezintă urme de uzură sau folosire excesivă, zgârieturi, ciobituri, lovituri, șocuri mecanice/electrice, produsele cărora le lipsesc accesorii.
- Piesele de schimb, accesoriile, acumulatorii și încărcătoarele pot fi returnate doar dacă sunt sigilate.
Obligațiile care ne revin în cazul retragerii:
- După recepționarea produsului returnat, vom rambursa toate sumele pe care le-am primit drept plată din partea clientului, inclusiv, după caz, costurile livrării, fără întârziere nejustificată și, în orice caz, nu mai târziu de 30 de zile de la data la care am fost informați de decizia de retragere din contract. Vom rambursa aceste sume prin ordin de plată bancar (OP) direct în contul declarat de către client sau numerar la punctul de lucru.
- În funcție de opțiunea clientului, acesta are posibilitatea să aleagă un alt produs în locul rambursării sumei plătite pentru produsul returnat. În cazul înlocuirii produsului cu unul de valoare mai mare, clientul va plăti diferența; dacă valoarea produsului returnat este mai mică, va primi o rambursare parțială până la valoarea produsului înlocuitor.
- Nu suntem obligați să rambursăm costurile suplimentare în cazul în care clientul a ales în mod explicit un alt tip de livrare decât livrarea standard oferită de noi. Termenul de livrare pentru produsele returnate și înlocuite este de până la 14 zile lucrătoare, inclusiv în cazul produselor cu posibile defecte de fabricație.
- Returnarea sumelor de către Potcontrol Instal, încasate prin OP, card bancar sau curierat, se va realiza după încasarea efectivă a sumelor, adică după ce acestea se regăsesc în conturile Potcontrol Instal. În cazul în care marfa a fost returnată până la încasarea sumelor în cauză, returul banilor se face după data încasării lor, conform indicatiilor clientului.
Pentru mai multe informații legate de returul produselor, aveți posibilitatea să transmiteți o solicitare pe adresa de e-mail: office@potcontrol.ro.
Garanția produselor
Condițiile de garanție sunt în conformitate cu prevederile legale în vigoare. La solicitarea garanției, este necesară prezentarea produsului defect, împreună cu accesoriile aferente, fotocopii după factura fiscală și certificatul de garanție. Pentru piesele de schimb, este nevoie și de fișa de intervenție eliberată de firma autorizată ISCIR și agreată de către producătorul echipamentului, conform CR4, PTA1 ISCIR. În cazul în care produsele ajung neînsotite de aceste documente, produsele pot fi returnate solicitantului/expeditorului fără a i se soluționa garanția.
Nu fac obiectul garanției produsele care prezintă defecte fizice precum: lovituri, crăpături, ciobiri, componente/piese arse sau plesnite etc., etichete sau sigilii de garanție deteriorate, îndepărtate sau modificate, produsele utilizate în condiții neadecvate (tensiuni de alimentare necorespunzătoare, supunerea la variații mari de temperatură și presiune, șocuri mecanice, manipulare incorectă, utilizarea produselor în condiții de umiditate, praf, noxe sau sub acțiunea substanțelor chimice etc.), setări și instalări incorecte, surse defecte, prize fără împământare, pătrunderea de lichide, metale sau alte substanțe în interiorul echipamentelor, intervenția mecanică sau plastică asupra produselor, conectarea sau deconectarea anumitor componente în timpul funcționării echipamentelor, etc., precum și produsele la a căror instalare s-au folosit personal necalificat sau neautorizat.